1 iun. 2016

Our first year together

Am împlinit un anişor. Nu un an de când suntem împreună, ci un an de când vorbim. Dar eu consider că acea zi a fost cea mai importantă, deoarece atunci ne-am cunoscut şi atunci mi s-a schimbat viaţa radical. Nu are rost să spun în ce stare eram atunci când mi-ai scris prima oară. Persoana şi motivele care au contribuit la starea mea de atunci sunt de domeniul trecutului. Azi, în prezent, tu eşti singurul care contezi. Tu eşti totul pentru mine. Pe zi ce trece te iubesc mai mult şi pe zi ce trece mă conving că tu mă completezi şi mă faci mai mult decât fericită. Ai avut perfectă dreptate când ai spus că ai depus multă muncă până m-ai schimbat moral şi psihic. Da, m-ai schimbat complet şi asta spune multe. Ai o influenţă foarte puternică asupra mea. Partea frumoasă este că nu m-ai schimbat prin impunere, ci prin faptul că m-ai iubit şi ai avut răbdare cu mine. Exagerat de multă răbdare. Ştiu că pot fi foarte dificilă sau enervantă uneori, tocmai de aceea nu am cuvinte să îţi spun cât de recunoscătoare îţi sunt pentru că ai rămas lângă mine indiferent de situaţie. Îţi mulţumesc pentru tot ce mi-ai oferit şi încă imi oferi. La început chiar credeam că visez când am simţit că ţii la mine cu adevărat. Ani la rând mi s-a repetat că nimeni nu o să mă iubească vreodată şi treptat chiar am început să mă resemnez cu această idee, deşi părea mult prea dureroasă. Nu mi-am imaginat niciodată că o să apari tu şi că vei ajunge să mă iubeşti atât de mult. Cu tot cu defectele mele, momentele de slăbiciune sau de imaturitate, momentele de gelozie sau inconştienţă. Mi-ai acordat mereu respect, înţelegere şi sprijin. M-ai făcut să mă simt eu. Ai trecut peste naivitatea mea, greşelile mele şi temerile mele. Şi dacă tot am spus "temeri", ştii care este teama mea cea mai mare? Că te voi pierde. Gândul că poate va veni acea zi mă paralizează. Mă sufocă. Nu aş rezista să te pierd, pur şi simplu. Nu pot să trăiesc fără tine. Mi-am tot imaginat că poate răbdarea ta are limite, că poate te vei plictisi de mine cândva sau că poate cineva îţi va oferi mai mult decât sunt capabilă să îţi ofer eu. Oricând poate apărea altcineva, care să fie mai frumoasă, mai matură sau mai bună. Sau poate ea deja există, doar că încă nu ai făcut pasul decisiv. Mi-am făcut atâtea filme în cap, atâtea temeri şi atâtea complexe încât nu am fost capabilă să le spun cu voce tare până acum. Dacă mă afund mult în subiect o să sfârşesc plângând, zicând că eu chiar nu am nimic special şi nu pot să fiu superioară cuiva. Ce-i drept, acum scriu printre lacrimi. This is me. Ori aleg să ţin în mine tot ce simt, chinuindu-mă singură, ori aleg să spun ce am pe suflet, dar de fiecare dată plângând. Dar nu mai vreau să scriu despre lacrimi. Azi vreau să scriu doar despre tine. Şi crede-mă că aş putea scrie până aş crea câteva cărţi. Nu mă satur niciodată să vorbesc despre tine, să te alint sau să îţi spun cât de mult te iubesc. Sunt dependentă de tine. Ştiu, încă sunt micuţă, poate ai impresia că spun vorbe prea mari, dar le spun cu cea mai mare sinceritate şi siguranţă. Şi nu e vorba de faptul că m-am obişnuit cu tine sau că am ajuns în stadiul acesta doar pentru că am nevoie de cineva ca să treacă mai repede timpul. Te iubesc. Şi tot ce spun, toate reacţiile mele, toate temerile mele, toate acţiunile mele se datorează faptului că te iubesc. Când spun asta, spun din tot sufletul. Când spun că faci parte din planurile mele de viitor, nu numai că spun, dar ştiu cu certitudine că vreau să faci parte din ele. Şi nu trebuie să îmi mulţumeşti când spun asta. Trebuie doar să mă laşi să te iubesc şi să-ţi fiu aproape la bine şi la rău. Eu sunt convinsă că nu vreau pe nimeni altcineva şi nimic altceva. Şi da, poate din nou consideri că exagerez. Sau poate te gândeşti că pe viitor mă voi schimba. Dar am încercat deja să îmi imaginez un viitor fără tine şi acel viitor nu există. Repet, nu pot să trăiesc fără tine. Dacă mâine viaţa mea s-ar schimba total, dacă ar apărea alte tentaţii, dacă aş intra în diverse anturaje, dacă m-aş chinui să îmi clădesc un viitor, nu te voi lăsa în urmă. Voi face tot ce mi-am propus să fac ţinându-te de mână. Îmi voi realiza toate planurile alături de tine. Nu ştiu cum îţi imaginezi tu că vor decurge lucrurile, dar eu aşa îmi doresc să decurgă. Cel mai mult îmi doresc măcar încă vreo 18250 de zile cu tine. Şi vreau să ai toată încrederea că nu te voi trăda şi nici nu voi renunţa la tot ce ne leagă. Sunt extrem de sensibilă, dar când vine vorba de tine sunt mai puternică decât credeam. Tocmai de aceea o să lupt pentru noi. Cel puţin cât timp îţi vei dori şi tu la fel. Am încredere că totul va fi aşa cum visez. Am încredere în tine şi în noi. Ştiu că eu nu m-am ţinut uneori de promisiuni, dar promisiunea asta nu o voi încălca niciodată. Aşa că îţi promit că te voi iubi necondiţionat toată viaţa. Ziua de 1 iunie 2015 a fost ziua în care ţi-am dăruit sufletul meu. Atunci am început să trăiesc cu adevărat, deci am nevoie de tine ca să pot trăi în continuare.
                                                                                        Te iubesc, bubu! ♥






18 mai 2016

Dragă cititor,

Nu te cunosc, așa cum nici tu nu mă cunoști pe mine, dar poate treptat mă vei descoperi printre rânduri. Așa că te invit în inima mea. Pășește cu grijă pentru că este foarte fragilă. Dacă vei privi în jur, vei descoperi că trecutul și-a lăsat amprenta asupra ei. Dar nu îți face griji deoarece se află în curs de vindecare. A fost fărâmată în repetate rânduri, dar el a reușit să o asambleze la loc, bucățică cu bucățică. A reușit să o panseze, oferindu-i iubire necondiționată. Tot ce vreau să știi este că în inima mea vei descoperi sertare cu amintiri, dulapuri cu dorințe, tablouri cu persoane dragi, dar și multă iubire.
                      Te primesc cu mare drag aici. De fiecare dată când simți nevoia.